Valentin Covalciuc

Idiocratia distruge Romania

Un nou mesaj Anonymous către România

Pe 12 februarie a fost postat pe Youtube un nou mesaj către poporul român, prin care i se solicită acestuia să se organizeze și sa militeze împotriva politicienilor care au vândut resursele țării și au îndatorat populația cu credite pe dobânzi uriașe.
Iată traducerea mesajului Anonymous:„Salutări, cetățeni ai României, noi suntem Anonymous.
Acest mesaj este trimis poporului român ca urmare a recentelor proteste anti ACTA din întreaga Europă, dar în special ca urmare a protestelor din țara voastră.
Ne este greu sa credem că nu simțiți abuzurile comise de politicienii voștri în ultimii 20 de ani. Ar părea că aveți nevoie de un lider, dar nu este așa. Nu aveți nevoie de ajutor de la nimeni, aveți toate resursele și toată puterea umană de care aveți nevoie, cheia este sa vă organizați.
Mesajul transmis de cei 500 de oameni din centrul Bucureștiului sau din orice alt oraș din țara voastră este puternic când se aude ca dintr-un singur glas.
Ei au semnat în secret Acordul Comercial de Combatere a Contrafacerii, sperând că nu veți afla niciodată, acum știți, dar vă comportați ca și cum nu vă pasă. Dovediți-le că poporului român încă îi mai pasă de libertatea sa. Ați fost privați de libertatea de exprimare timp de 42 de ani, până în 1989, 42 de ani de cenzură, sunteți pregătiți să vă pierdeți din nou cel mai valoros drept? Organizați-vă, aveți cu toții același scop, dar se pare că nu aveți aceleași ținte. Stabiliți-vă țintele si loviți-i împreună, aceasta este singura modalitate în care puteți învinge.
De fiecare dată membrii români ai Anonymous ajută atacând ținte precum CIA, FBI sau Interpol, dar niciodată nu au doborât website-uri media românești, pentru a-și ajuta propriul popor să schimbe ceea ce este greșit.
Ați fost vânduți pe bucăți marilor corporații internaționale, ei au vândut petrolul vostru, aurul vostru, au vândut toate resursele voastre, v-au vândut viitorul permițând corporațiilor financiare să acorde împrumuturi cu dobână de aproape 90%. Va trebui să facem ceva în legătură cu aceste lucruri, media trebuie să ajute populația și să raporteze abuzurile, nu doar să îi ajute pe politicieni să câștige alegerile. Corporațiile media și cele financiare vor fi următoarele noastre ținte dacă vor continua să manipuleze și să oprime populația pentru profit.
Condițiile meteo din România sunt dificile acum, aveți oameni care mor înghețați în casele lor, ce au făcut politicienii pentru a rezolva această situație? Nu au făcut nimic. Aflați-vă adevăratele valori, nu vă pierdeți identitatea ca și națiune. Schimbarea guvernului vostru este un câștig, dar unul mic, pentru că aveți aceiași politicieni, aceiași oameni care au băgat mâinile în buzunarele voastre. Vă ajunge. Poporul nu trebuie să se teamă de guvernele sale. Guvernele trebuie să se teamă de poporul său. Aveți un rege, credem că regele vostru iubește România mai mult decât toți politicienii voștri la un loc. Noi nu milităm pentru monarhie, noi milităm pentru adevăratele valori.

Suntem Anonymous.
Suntem Legiune.
Noi nu iertăm.
Noi nu uităm.
Așteptați-ne!”

Sursa: Youtube

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: